Timpul

Acul plânge, trandafirii dorm pe vine.
Spinii cântă, munţii n-au creste alpine.
Cerul plânge, îngerii sunt pe sub masă,
Diavolul preafericit concepe o altă rasă.


Nu te teme, frica este pentru alţii,
C-au rămas neştiutori, prinşi în diferite naţii.
Am rămas doar eu şi costumul meu de piele,
Cu 3 fraze scrise-n gând şi cu 25 de stele.


Și timpul trece repede, învârtindu-se în cerc,
Sufletul este mâhnit în hotelul lui din piept.
Calculând ce spune-o fată cu căldura ei divină,
Apar tunete şi ploi şi fulgere mari pe retină.


Și luna îmi vorbeşte, dimineaţa la plecare,
Spune că ar vrea o soră... fratele o bate tare.
Și iar pleacă supărată sperând că încă poa' să spere,
Iar soarele cel blând şi rău pleacă-ncet în alte sfere.


Las-o să aştepte-n faţă, piramida e rotundă...
Timpul trece foarte greu când eşti îmbrăcat la dungă.
Clipa e ca o imagine, trăită sau sugrumată,
Smulsă dintr-o oaza plină ochi cu apă plată.


A trecut şi vremea noastră, prin căldură sau furtună.
Prinde de inima ei o altă inimă mai bună.
Peştera e doar o gaură plină de foc şi pucioasă,
Plină de necunoscut în mintea ei friguroasă.


Noaptea apar mii de stele prinse pân' la gât în joc,
Artificii de lumini au oprit timpul în loc.
Pământul pluteşte-n Cosmos, nicăieri nu e mişcare,
Am rămas doar eu şi timpul, iar rana din mine doare.