Re:

La re.vederea triumfului,
re.zolvam re.actia pamantului.
Si dau cu re.Spectrul de difuzare
primeste re.spectul. Re.cuperare...
Acu-nteapa foarte ta.re ciudat ma simt,
re.petand in gand ca mi-e greu sa ma tot mint.
Si plec... plec aproape in vecini
sa re.cuperez re.licva gasita in maracini.
Uite banii, da-mi si re.stul,
uite anii, ia si dexul.
Ca... timpul merge-n re.cunoastere,
s-a umflat la sala tot tragand de haltere.
Si tot ... mie mi se pare,
c-au venit extraterestii si-ncearca sa ne separe.
Si nebunia mea e re.laxare,
re.spirand cu alti poeti aerul ramas pe soare.
Ramai cu bine-n marea neagra,
cu re.chinii si cu pestii si cu oricine intreaba.
Vad planeta, se re.simte,
ca se nasc aproape zilnic milioane de termite.
Re.cursul are loc intr-o sala mult prea mica.
Pixul mi-a cazut pe jos si singur nu se ridica.
Si usor ma enerveaza re.priza ca e prea lunga,
parca-i viata lu' bunicu' cu sticla in mana stanga.


Si aerul e re.ce locuind in re.ceptor,
cu re.clame si canale prinse de vulturi in zbor.
Re.fuzul meu se loveste imediat
de cuvantul Domnului, care mi-a fost re.citat.
In re.flex nu mi-a intrat,
a iesit incet si de-atunci n-a mai plecat.
Si-am plecat tot eu... de-acasa la magazin
cu re.peru', m-am gandit sa nu mai vin.
Dar in urma pot lasa doar o umbra si cuvinte
Si re.miza de la sah si re.plica dinainte.
Dar... partida s-a re.jucat.
Am trecut si de re.duta si prin lume am umblat.
Ceasul suna re.gulat in tabere.
Portarul e pe iarba, uita sa mai apere.
Barile sunt strans legate,
Am apasat pe re.c si cam toti s-au dat in spate.
Re.numele mi-a fost patat.
A venit si cainele, ne punem pe curatat.
La re.ceptie nu-i inca nimeni,
Vad doar oameni re.primati cautand ziua de maine.
Re.prezint urma de lumina
Si pe Moise si pe Toma si pe cei ce scriu in mina.
Verde-albastru pe re.tina alba,
Re.scriind o pagina si primind numai o halba.

ArmA

Am avut în mână o armă, am lăsat-o fără viaţă,
Că ea a lăsat pe mulţi fără zâmbete pe faţă.
Am primit în mâna dreaptă o palmă mare de pământ,
Am scos tot la suprafaţă, băgând ura în mormânt!


Revăzând filmul alb negru al culorilor aprinse, 
Am ascuţit o armă albă şi-am dat grai la multe vise.
Și-am fost martorul de gheaţă când focul s-a înteţit,
În jur era multă ceaţă când soarele a asfinţit.


Noaptea albă este neagră, răpusă de animale.
Zboară peste tot în lume mii de arme nucleare.
Mii de sentimente mute au sfârşit în acest loc
Și cei ce le-au dat viaţă au rămas închişi în joc.


În păcatul fericirii stă ascunsă o tristeţe,
Ucisă de multe arme şi de cei ce-au vrut să-nveţe.
Iar persoanele slăbite de îngerii trimişi de sus,
Au găsit nefericirea şi inevitabil s-au supus.

Timpul

Acul plânge, trandafirii dorm pe vine.
Spinii cântă, munţii n-au creste alpine.
Cerul plânge, îngerii sunt pe sub masă,
Diavolul preafericit concepe o altă rasă.


Nu te teme, frica este pentru alţii,
C-au rămas neştiutori, prinşi în diferite naţii.
Am rămas doar eu şi costumul meu de piele,
Cu 3 fraze scrise-n gând şi cu 25 de stele.


Și timpul trece repede, învârtindu-se în cerc,
Sufletul este mâhnit în hotelul lui din piept.
Calculând ce spune-o fată cu căldura ei divină,
Apar tunete şi ploi şi fulgere mari pe retină.


Și luna îmi vorbeşte, dimineaţa la plecare,
Spune că ar vrea o soră... fratele o bate tare.
Și iar pleacă supărată sperând că încă poa' să spere,
Iar soarele cel blând şi rău pleacă-ncet în alte sfere.


Las-o să aştepte-n faţă, piramida e rotundă...
Timpul trece foarte greu când eşti îmbrăcat la dungă.
Clipa e ca o imagine, trăită sau sugrumată,
Smulsă dintr-o oaza plină ochi cu apă plată.


A trecut şi vremea noastră, prin căldură sau furtună.
Prinde de inima ei o altă inimă mai bună.
Peştera e doar o gaură plină de foc şi pucioasă,
Plină de necunoscut în mintea ei friguroasă.


Noaptea apar mii de stele prinse pân' la gât în joc,
Artificii de lumini au oprit timpul în loc.
Pământul pluteşte-n Cosmos, nicăieri nu e mişcare,
Am rămas doar eu şi timpul, iar rana din mine doare.

Pixul meu...

Am murit de câteva ori înainte, mereu m-am întors, 
Am scris câteva rime pe pantoful ei, întors pe dos. 
Am plecat departe şi-am ajuns aproape de templu. 
Mergeam încet pe jos spre periferia din centru.


Și-am văzut-o pe Doina... Vai ce mai răsuna ! 
Ștefan... în spatele ei, cu sabia o lovea. 
Am zis că n-are rost... iarbă creste peste tot. 
Fac o lumânare şi-o pun ultima pe tort. 


Armatele se adună peste tot în baruri. 
Rechinii înoată după peştii mici blocaţi în valuri. 
Și marea fierbe... pune frate nişte sare. 
Trec toate uşor când e loc de nepăsare.


Vreau să mor încă o dată, trebuie să-l văd pe Lazăr,
C-a uitat să îmi trimită ultima şi prima rază. 
Calmează-te ! Te rog nu mai plânge, că avem destulă apă. 
Norul pleacă supărat căutând o altă pradă. 


Vechiul castel e părăsit, toată lumea a plecat. 
Am plecat şi eu în timp când de jos m-am ridicat. 
Am rămas să scriu pe foi, treburi simple, lucruri noi,
Iar când am zis că sunt poet, pixul scria cu noroi. 


Pixul meu, această omidă, are sângele albastru. 
Are pasta încărcată şi e pregătit de dezastru. 
Și parcă soarele-i mai blând în zilele întunecate, 
Sicriele nu sunt de plumb, mormintele au fost profanate. 


Și am zis că n-are rost, ştiu stejari mai vechi ca mine,
Dar sunt imobilizaţi şi la ei nimeni nu vine. 
Și-o să mor încă o dată, dar acum nu mai revin. 
Vă las vouă pixul meu şi câteva pahare cu vin!